Broker de credite si servicii financiare

Cel mai dinamic broker din Oradea pentru credite de nevoi personale, credite imobiliare, credite ipotecare, credite de refinantare, carduri de credit, etc. Va scutim de bataia de cap si aglomeratia de la ghiseele bancilor, alegand solutia optima pentru dvs. Singura deplasare la banca va fi pentru a va ridica banii.

Friday, March 13, 2009

Ce se intampla cu creditarea?!

Se schimba.... dar in bine sau in mai rau. Din ceea ce se intampla in prezent pe piata de credite, este cert ca nu se va mai ajunge la nivelul pe care il atinsera anul trecut. Citez mai jos un articol foarte interesant postat pe http://www.bankingnews.ro/
"Creditarea de retail este in impas. Datele arata o scadere de cel putin 40% in primele 2 luni ale acestui an a cererii fata de aceeasi perioada a anului trecut, statistica BNR ne spune ca soldul creditului de retail a ramas la acelasi nivel (finantarile noi nu depasesc rambursarile) sau pe unele componente chiar a scazut, iar la ghiseele unor banci ti se raspunde direct ca acordarea de imprumuturi catre populatie este suspendata temporar. In aceasta perioada de incertitudine, doar bancile mari, precum BCR, se incumeta sa lanseze si promoveze noi oferte de creditare. Venirea primaverii aduce unele semne firave de dezghet pe piata imprumuturilor de retail, iar acestea vin din partea bancilor mici, care ies cu ofertele de credite pentru populatie si incearca sa atraga noi clienti. Cei de la Millennium Bank au lansat o campanie de promovare pentru creditele de nevoi cu ipoteca si cele imobiliare, turcii de la Garanti Bank si-au relansat practic oferta de creditare prin reducerea cu pana la 3 puncte procentuale a dobanzilor, iar grecii de la Emporiki Bank, desi nu au demarat o campanie de promovare a produselor de creditare, au deschis baza de date si au pus mana pe telefon, in cautare de noi clienti. „Avem bani de imprumutat si acordam orice tip de credit de retail, de la imprumut de nevoi simplu, pana la ipotecare si finantari pentru IMM-uri”, sustin reprezentantii Emporiki. „Va recomand in aceasta perioada creditul imobiliar, pentru ca preturile locuintelor au scazut si este foarte avantajoasa achizitia unei locuinte”, ne-au mai spus acestia.
La acest tip de imprumut, banca practica o dobanda la euro de Euribor 3 luni + 3,99% (5,9% la valoarea Euribor de acum), pentru ca dupa primele 3 luni dobanda sa creasca la Euribor 3 luni + 5,99% (7,9%). Costul cuprinde si un comision de acordare, de 1%. Cei de la Emporiki recomanda imprumuturile in euro, datorita dobanzilor mai mici, intrucat acestia nu dispun de resurse importante de lei. Surse in euro, in schimb, vin de la banca-mama. Banca solicita in prezent un avans minim de 25% si practica un grad de indatorare de maxim 35% pentru ipotecare si 30% pentru nevoi persoanele (conform vechilor norme ale BNR). Potrivit reprezentantilor bancii, Emporiki a primit deja aprobarile BNR pentru noile norme de creditare, care urmeaza sa fie aplicate din luna aprilie. Aceaste semne de “dezghet” a creditarii nu inseamna insa o intoarcere la abordarile flexibile in acordarea de imprumuturi cu care bancile ne-au invatat in trecut. Deschiderea pentru acordarea de credite exista, insa conditiile sunt mai restrictive, iar riscul acceptat de banci este mai mic. De pilda, creditele ipotecare Millennium intrate in promotie au un avans minim de 30%, dublu fata de 15% cat practica banca in toamna anului trecut. La creditele de nevoi cu ipoteca, banca ofera pana la 65% din valoarea creditului ipotecat, in timp ce perioada maxima de acordare s-a redus si ea, la 20 de ani. Dobanzile se calculeaza in functie de Euribor sau Robor, la care se adauga o marja de 8%, respectiv 10%. Banca practica un comision de acordare de 2%, iar pe cel de rambursare anticipata l-a eliminat. P de alta parte, Millennium a eliminat din oferta de retail creditul de nevoi personale negarantat, acesta fiind un produs mai riscant. Desi au anuntat scaderea cu pana la 3 puncte procentuale a dobanzilor la toate creditele de retail, noua oferta de credite de la Garanti Bank nu impresioneaza printr-un nivel scazut al costurilor, acestea putand fi considerate in media pietei. De exemplu, dobanda la creditul imobiliar in euro este 9,96% (Euribor 6 luni + 7,8%), in timp ce pentru varianta in lei aceasta ajunge aproape de 20%, cu o dobanda anuala efectiva, calculata la perioada maxima de 30 de ani, ce depaseste 23%.. " (sursa: http://www.bankingnews.ro/banci/bancile+mici+dezgheata+creditarea)

Friday, February 06, 2009

Produsele de economisire-creditare, solutia de viitor

Efectele crizei incep sa se simta din ce in ce mai tare, pe toate planurile. Creditele sunt mai greu accesibile, datorita costurilor ridicate si a scoring-urilor destul de stricte, drept urmare, imobilele se vand mai greu. Produsele de economisire-creditare par sa fie solutia viitorului. Procedura nu este foarte complicata, costurile sunt acceptabile, dobanda la valoarea creditata este buna, singurul dezavantaj ar fi ca solicitantul ar trebui sa astepte o anumita perioada pana cand isi economiseste valoarea avansului. Pe langa cumpararea unei locuinte, produsele de economisire-creditare mai pot fi folosite si pentru: constructie, achizitia de terenuri, renovarea, modernizarea sau extinderea unei locuinte. Aceste contracte nu pot fi folosite in alte scopuri decat cele care au ca destinatie finala locuinta.
Sistemul de economisire-creditare are doua etape: economisirea si creditarea
1. Economisirea - perioada minima de economisire, impusa prin lege este de 18 luni, indiferent de valoarea economisita. Exista produsul standard (care este cel mai avantajos pentru client) care contine aceasta perioada de un an si jumatate de economisire, dupa care clientul poate sa ia un imprumut pentru diferenta de suma necesara. Este important de mentionat faptul ca suma economisita reprezinta un procent din suma contractata, de regula 50%, dar poate sa coboare si la 40%. Pentru a avea acces la credit, clientul trebuie sa economiseasca jumatate din valoarea contractului. Suma contractata reprezinta suma totala necesara. Totusi, bancile au gasit o modalitate pentru a ajuta clientii care vor sa ajunga la produsul de creditare, fara sa astepte cele 18 luni. Daca se apeleaza la aceasta solutie, clientul va avea in primele 18 luni costuri mai ridicate, iar la finele acestei perioade va intra pe produsul standard pana la finalizarea creditului. Acest proces are o serie de avantaje: la suma economisita se adauga dobanda, care se capitalizeaza, exista prima de la stat (care in prezent reprezinta 25%, dar nu mai mult de 250 EURO).

2. Creditarea - produsul este in asa fel gandit, incat rata de economisire trebuie sa fie egala cu rata creditului accesat. Astfel, pentru clientul care trece de la faza de economisire la cea de creditare, nu va exista nici un efort financiar suplimentar. Avantajul acestui tip de credit este faptul ca dobanda este scazuta (mai ales in conditiile prezente pe piata) si, de asemenea, este fixa pe toata durata creditarii, indiferent de fluctuatiile care apar. Conform legislatiei, imprumuturile se acorda doar in lei. La acordarea creditului, exista un comision de acordare (care, de regula este similar cu cel de la creditele ipotecare/imobiliare clasice).
Tips: pentru a majora valoarea primei de la stat, clientul poate incheia mai multe contracte (unul pe numele sotului, unul pe numele sotiei, altul pe numele parintilor, etc.). Astfel, valorile primelor de la stat se vor cumula, clientul castigand mai mlt. Deocamdata, nu exista nici restrictie legala cu privire la acest aspect.
De asemenea, este bine de stiut ca la semnarea contractului se plateste un comision de deschidere (1%), dar acest comision se aplica la suma contractata (care reprezinta valoarea economisita+valoarea accesata prin credit).

Friday, January 23, 2009

Refinatarea creditelor - este sau nu o solutie profitabila?

Intr-o perioada erau foarte indicate refinantarile, mai ales daca o persoana avea mai multe credite. Restrangerea lor intr-un singur credit si plata unei singure rate, faceau aceasta solutie sa fie cat mai cautata. Totusi, exista cateva elemente "ascunse" in cazul refinatarilor, despre care solicitantul de credit afla prea tarziu. Comisioanele. Exista comisioane mentionate in contractele de credit, dar exista si cateva comisioane despre care nimeni nu spune nimic. Aici ma refer la acel "OP conditionat" si cred ca multi dintre dvs. sunteti patiti cu el. Ce inseamna acest OP conditionat, de ce trebuie platit (cca. 70 EURO+alte comisioane: de transfer, etc.) nici un consilier bancar nu a reusit sa explice logic, nici mie, nici clientilor mei. "Politica bancii (cu zambetul clasic de om intelegator). Din pacate, daca nu achitati aceasta suma, banii se vor intoarce la banca unde va faceti refinantarea" (acesta a fost raspunsul pe care l-a primit clienta de la un consilier bancar, intr-o vineri seara, la ora 17.30. La 17.00 a fost sunata ca banii ajunsesera in cont, de la banca unde se facea refinantarea si ca mai trebuie achitata suma de 40 EURO, "diferenta de dobanda". Ei bine, cand a ajuns la banca, cei 40 de EURO devenisera 85, nu mai exista nici o diferenta de dobanda :), in schimb cei 85 EURO, respectiv OP-ul conditionat, trebuiau achitati urgent, altfel banii se intorceau la noua banca. Daca plata se facea luni la prima ora, era prea tarziu. Ah, consider important de mentionat ca banii ajunsesera la ei de cca. o saptamana). Stupid e faptul ca cu aceste costuri ascunse, oamenii sunt trasi pe sfoara pe fata si nu au ce sa faca. Cand se aprobase creditul la banca noua, se retinusera automat 25 de EURO, pt OP-ul conditionat. Dincoace il mai platesti o data intreit.
Sfatul nostru este ca atunci cand doriti sa faceti o refinantare la creditele pe care le aveti, cereti sa vi se treaca in scris absolut toate costurile pe care le aveti (soldul creditului e atat, la care se mai adauga dobanda, din acesta comisionul de rambursare anticipata e atat, etc.). Eventual sa vi se puna si o semnatura pe cele notate. Asa macar, daca doriti sa va revoltati ulterior, aveti ceva la mana. Altfel e foarte greu.
Ca sa va puteti face o idee exacta, voi da un exemplu fictiv. Clientul X are un credit de nevoi personale fara ipoteca la banca A cu un sold de 18.000 RON. (Acest sold include si dobanda). Clientul doreste o refinantare la banca B cu suplimentare de credit. Comisionul de acordare perceput de banca B este de 2% din suma acordata. Dupa calculele facute, clientul se incadreaza la o suma de 25.000 RON. Presupunand ca la rambursarea anticipata se va percepe un comision de 3%, clientul va ramane in mana cu cca. 5500 RON. Cheltuielile ar fi urmatoarele:
- comision de rambusare anticipata - 3% * 18.000 RON = 540 RON
- comision de acordare - 25.000* 2% = 500 RON
Astfel, raman 5960 RON din care se mai percepe un comision de ridicare numerar:
- comision de ridicare numerar - 0,5%*5960 = 5930 RON
Daca scadem din aceasta suma si OP-ul conditionat (cca. 85 EURO, depinde de banca), clientul va ramane in mana cu cca. 5500 RON.

Va dorim refinatari cat mai avantajoase si cat mai ieftine. Pentru informatii, nu ezitati sa ne contactati.

Friday, January 16, 2009

Norme noi... "credite relaxate" din nou

In ultimele luni a devenit din ce in ce mai greu sa se acceseze un credit. Foarte multa lume intra in somaj tehnic, de aici in incapacitate de plata, in Biroul de credit... Conform discutiilor de ieri, "solicitantii de credite vor putea obtine suma mai mari de bani", datorita modificarii gradului de indatorare in cazul creditelor ipotecare. "Decizia a pornit de la observatia ca, la imprumuturile cu ipoteca, numarul de restante este mult mai redus decat in restul cazurilor. Un alt motiv invocat de BNR a fost limitarea efectelor generate de criza financiara. Cresterea cursului de schimb face ca suma imprumutata de un client sa scada dramatic, mai ales atunci cand bancile tin cont de analiza de stress-testing. Aceasta impune ca in calcul gradului maxim de indatoare, bancile sa aiba in vedere ca rata lunara poate creste atat ca urmare a majorarii ratei dobanzii cat si a deprecierii monedei nationale.
Modificarile adoptate de BNR vor intra in vigoare, dupa publicarea lor in Monitorul Oficial. Este posibil ca ele sa fie puse in practica ceva mai tarziu de banci, avand in vedere ca, de regula, modificarea normelor de creditare trebuie avizata si de Directia de Supraveghere din BNR." (http://www.conso.ro/citeste-comentariu/103/imob/Solicitantii-de-credite-ipotecare-vor-putea-obtine-sume-mai-mari-de-la-banci.html)
"Analiza efectuata releva ca gradul de nerambursare a creditelor este sensibil mai mic in cazul debitorilor care au contractat credite garantate cu ipoteci, comparativ cu alte categorii de debitori (de exemplu, credite de consum si de nevoi personale negarantate). Avand in vedere aceste evaluari si pentru limitarea efectelor crizei internationale asupra economiei romanesti, CA al BNR considera oportuna diferentierea conditiilor de acordare a creditelor garantate cu ipoteci fata de cele aplicabile altor categorii de credite, si in consecinta amendarea Regulamentului", se precizeaza in comunicatul de presa transmis de BNR." (http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/57320/Creditele-ipotecare-Mai-relaxate-dar-nu-pe-termen-scurt.html) Bancile ar putea trece la procedura de implementare a noilor norme din momentul publicarii lor in Monitorul oficial, insa institutiile de credit au nevoie de aprobarea bancii centrale pentru promovarea mdificarilor.
Presedintele Asociatiei romane a bancilor, dl. Radu Ghetea vizeaza si piata imobiliara prin aceste schimbari. Gradul de indatorare ridicat poate sa duca la credite mai mari, iar piata imobiliara s-ar putea debloca. "Cand am propus aceasta solutie am avut in vedere ca se vor putea crea noi locuri de munca, inclusiv pentru firmele mici si mijlocii implicate in productia de materiale de constructii. Sustinerea constructiilor este importanta, mai ales in contextul actual, de incetinire a cresterii economice." (http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/57320/Creditele-ipotecare-Mai-relaxate-dar-nu-pe-termen-scurt.html)

Thursday, November 27, 2008

Carduri de credit, bonusuri, fidelizare, ...

Cu ce ne atrag bancile pe timp de criza?! Depozite si carduri. In articolul acesta vom vorbi despre cardurile de credit. Ce sunt ele, ce costuri au, cum trebuie sa fie folosite ca sa fie clientul in avantaj, etc. Cardul de credit este un imprumut aflat tot timpul la indemana clientului. Se poate folosi la retragerea de numerar din bancomate sau plata la comercianti. Acum, in perioada sarbatorilor bancile vin cu promotii si oferte, care mai de care mai "avanatajoase". Ba la fiecare client dus primesti un bonus, ba ai reducere la anumite produse cumparate, ba perioada de gratie e mai mare, etc. Ce este perioada de gratie? Este unul dintre marile avantaje ale cardurilor de credit. Ea reprezinta durata in care clientul poate folosi banii bancii fara sa plateasca dobanda. Exista insa cateva conditii foarte importante. In majoritatea cazurilor, perioada de gratie se acorda doar pentru tranzactiile la comercianti. In plus, valorea cumparaturilor efectuate la comercianti intr-o luna trebuie rambursata integral pana la finele perioadei de gratie. Durata acesteia variaza in momentul de fata la institutiile de credit de pe piata romaneasca intre 30 si 55 de zile. (http://www.conso.ro/ghiduri/4/5/25/)
In continuare, voi prelua un exemplu redat tot pe http://www.conso.ro/. Sa presupunem ca utilizatorul unui card de credit are o limita de 1.500 RON si beneficiaza de o perioada de gratie de maximum 50 de zile. Acesta a efectuat doua cumparaturi la comercianti in luna ianuarie a.c., in valoare de 550 RON fiecare. Daca detinatorul de card ramburseaza cei 1.100 de RON cheltuiti in ianuarie pana in data de 20 februarie (ultima zi de plata), atunci nu datoreaza bancii nici un fel de dobanda! (http://www.conso.ro/ghiduri/4/5/25/). Daca nu ramburseaza suma pana la data respectiva, atunci i se va aplica dobanda (care variaza intre 22% si 32%, in functie de banca). Pe langa dobanda va trebui sa mai plateasca si un procent din suma cheltuita (intre 2% si 5%). Cardurile dedicate cumparaturilor este indicat sa se foloseasca doar la cumparaturi. Perioada de gratie se aplica doar in cazul cumparaturilor (daca se ridicica numerar de la bancomat, dobanda se aplica automat, plus alte costuri care sunt destul de ridicate).
Cateva sfaturi: dupa plata la comercianti, pastrati intotdeauna chitantele (just in case...); cand faceti cumparaturi, tineti intotdeauna cardul la vedere, iar dupa ce ati efectuat plata, recuperati-l imediat de la comerciant; verificati-va extrasele de cont tot timpul. Daca observati neregularitati, luati imediat legatura cu banca.